Concurs – luna ianuarie, luna romance

E timpul pentru primul concurs din an.

În luna ianuarie începem cu genul Romance.

Fii unul dintre cei 5 câștigători ai concursului alegând dintre următoarele titluri:

  • Darul vieții. Predestinați

  • Atingerea destinului

Condiții de participare:

  • numește titlul unei cărți a cărei autor sunt și motivul pentru care ți-a plăcut cartea;

  • provocare: scrie o nemulțumire pe care ai avut-o citind cărțile mele;

  • care este promoția lunii ianuarie de la Editura Petale Scrise?

  • răspunsurile vor fi trimise în privat.

Concursul se defășoară pe blog și pe pagina de facebook în perioada 9.01 – 16.01.2020.

Legături fatale – recenzie Nicole Predulea

Thriller sau poveste de dragoste? Am oscilat între cele două în a categorisi ultimul roman scris de Alina Cosma. Am concluzionat că este o combinație echilibrată. Recunosc că a patra copertă m-a intrigat, această sună așa: „n prezent, Diana, o tânără masterandă în IT, și Marius, polițist sub acoperire care și-a dedicat întreaga viață pentru a-și răzbuna eroul, bunicul ucis cu sânge rece, se întâlnesc și încearcă să rezolve misterele familiilor lor. Însă un criminal în serie îi vânează din umbră.”

Citește recenzia aici.

„Legături fatale” se lansează pe piață

O carte pe care am scris-o în premieră pentru mine în colaborare și pe care am așteptat-o cu nerăbdare să o țin în mâini a ieșit de la tipar.

Vă invit să descoperiți povestea palpitantă a romanului „Legături fatale”, un thriller-romance contemporan, un roman polițist în care dragostea cere sacrificii…

 

Motto:

„… Să-ți străpung ochiul inocent,

Să îți scurm carnea sfidătoare,

Să mușc din tine cu ardoare!

Când te ucid, să râd dement!…”

Apropieri letale – Marius Andrei

 

„Legături fatale” – autor Alina Cosma

Roman scris în colaborare cu Marius Andrei

Consultanți: Prof Dorel Tifor, Cristian P., Dana și Cristian U., Gabriela Rădulescu, Eva Ancuța Hamza

Tehnoredactare: Adrian Buzaș

 

Rezumat:

Soarta nemiloasă îi desparte pe Patricia și Filip, dar dragostea lor dăinuie peste decenii.

În prezent, Diana, o tânără masterandă în IT, și Marius, polițist sub acoperire care și-a dedicat întreaga viață pentru a-și răzbuna eroul, bunicul ucis cu sânge rece, se întâlnesc și încearcă să rezolve misterele familiilor lor. Însă un criminal în serie îi vânează din umbră.

Ce poți face când cel care ar trebui să te protejeze este diavolul în persoană?

„Legături fatale” – un thriller polițist unde o dragoste proaspăt înfiripată trebuie să înfrunte un asasin cumplit, care nu are milă nici măcar de copiii din familia sa, și un destin ce are tendința să se repete.

 

Impresii:

„Un thriller captivant, pe care nu vei putea să îl lași din mână! Alina și-a dovedit abilitatea de a scrie orice poveste, încununată de o imaginație debordantă și de capacitatea de a îmbina teroarea crimelor cu sensibilitatea iubirii pure. ”

Eva Ancuța Hamza – Rândurile Evei

„Un roman tulburător și incitant, în care suspansul îți menține interesul până la ultima pagină.”

Gabriela Rădulescu – picnicontheshelf

De vânzare la:

http://editurapetalescrise.ro/product/legaturi-fatale-alina-cosma/

Legături fatale – în curând la Editura Petale scrise

Rezumat: 

Soarta nemiloasă îi desparte pe Patricia și Filip, dar dragostea lor dăinuie peste decenii.

În prezent, Diana, o tânără masterandă în IT, și Marius, polițist sub acoperire care și-a dedicat întreaga viață pentru a-și răzbuna eroul, bunicul ucis cu sânge rece, se întâlnesc și încearcă să rezolve misterele familiilor lor. Însă un criminal în serie îi vânează din umbră.

Ce poți face când cel care ar trebui să te protejeze este diavolul în persoană?

„Legături fatale” – un thriller polițist unde o dragoste proaspăt înfiripată trebuie să înfrunte un asasin cumplit, care nu are milă nici măcar de copiii din familia sa, și un destin ce are tendința să se repete.

*

„Un thriller captivant, pe care nu vei putea să îl lași din mână! Alina și-a dovedit abilitatea de a scrie orice poveste, încununată de o imaginație debordantă și de capacitatea de a îmbina teroarea crimelor cu sensibilitatea iubirii pure. ”

Eva Ancuța Hamza – Rândurile Evei

„Un roman tulburător și incitant, în care suspansul îți menține interesul până la ultima pagină.”

Gabriela Rădulescu – picnicontheshelf

O singură minune – recenzie de Gabriela Rădulescu

Cartea aceasta este genul de carte care a fost scrisă cu sufletul, cu pasiune, iubire, dedicare și emoție. Pe alocuri am avut impresia că a fost inspirată într-o măsură sau alta din viața autoarei, lucru care poate are sens, având în vedere că este prima carte scrisă. Este un roman care te face să razi, să plângi, să te înfurii și să te întristezi, toate în același timp. Un amalgam de sentimente care te cuprind și te învăluie, nelăsându-ți cale de scăpare, nelăsându-te să respiri până când nu întorci și ultima pagină.

Recenzia poate fi citită aici:

https://picnicontheshelf.com/o-singura-minune/