Înger de pază – recenzie Gabriela Rădulescu

Titlul cărții este o armă cu două tăișuri. Pe de o parte, am putea să credem că este vorba de Remus, care s-a dovedit a fi un ajutor moral major pentru Selena, însă pe de altă parte și ea l-a ajutat pe el să își descopere adevăratele dorințe și să își refacă viața de la zero atunci când nu mai exista nicio scăpare.

În al doilea rând, eu o văd și ca pe o parodie a relației dintre Sabina și Dorian care, deși sunt legați pe vecie de faptele lor, ei nu fac decât să încerce să rupă acea legătură cu orice preț. Însă această ruptură s-ar putea să fie definitivă și să aibă consecințe pe care niciunul nu le-a prevăzut.

Citește recenzia aici.

Tărâmul Mistic. Suflete pereche – recenzie de Gabriela Rădulescu și Picnic on the shelf

În volumul unu al seriei Tărâmul Mistic am aflat o poveste frumoasă, intrigantă și sensibilă despre un loc în care viețuitoare, îngeri, nimfe și alte creaturi minunate luptă pentru apărarea omenirii, însă în care s-a produs un dezechilibru bazat pe lupta nesfârșită pentru putere și supremație.

Această carte dezvoltată ca un roman alegoric aduce în discuție tema dragostei răvășitoare, împiedicată de vicisitudinile rezultate în urma viciilor umane, a dorinței pentru supremație și orgoliilor prost plasate. Un roman care are în spate multe adevăruri care de multe ori se reflectă în viața reală.

Recenzia completă aici:

http://picnicontheshelf.com/taramul-mistic-suflete-pereche/

Darul vieții. Predestinați – recenzie de Eva Anca Hamza, Rândurile Evei

       „Darul vieții. Predestinați” este o carte romantică de o frumusețe aparte. Îți ajunge în suflet și nu mai pleacă de acolo. Așadar, dacă vreți să vă delectați cu o lectură plăcută, relaxantă și frumoasă, trebuie să citiți această carte.

Citiți recenzia aici:

https://www.randurileevei.ro/2019/02/25/darul-vietii-predestinati-alina-cosma/

 

52828038_258797018381784_136002879616974848_n-e1551075565112

„Atingerea destinului” – prezentare carte Eva Ancuța Hamza, Rândurile Evei

       O poveste romantică, presărată cu drame și menită să inducă cititorului o stare de bine. Alesia este femeia fragilă, dar dedicată în totalitate profesiei. De cealaltă parte, Sebastian este bărbatul obișnuit să obțină tot ce își dorește, fără a-și oferi inima nimănui. Două extreme care, exact ca magneții, se atrag. Și cum din mâna Alinei nu putea ieși altceva decât o poveste plină de sensibilitate, avem un roman de dragoste relaxant și încărcat de sentiment.

via „Atingerea destinului” – Alina Cosma – prezentare carte Eva Ancuța Hamza

47580954_10157161122474406_4785896020871479296_n