La povești cu autoarea Alina Cosma – interviu Arcidalia Ghenof, Literatura pe tocuri

,,De multe ori m-am întrebat de unde îmi vin ideile. Dar dacă nu le-aș așterne pe hârtie, probabil ar trebui să le exprim altfel… Nu cred că aș putea trăi fără să scriu, chiar dacă nu aș mai face-o pentru alții.” Alina Cosma

Aici interviul:

La poveşti cu autoarea Alina Cosma

Meditație

sunset-1625073_1920

 

Azi e despre singurătate, acel sentiment de lipsă de apartenență…

Nu am umblat prea mult, dar am căutat: locuri, oameni… M-am mutat de ici-colo, iar azi am stat și am privit în jur.

Am găsit Singurătatea, privind în ochii tăi, cel care am crezut că mă cunoști. Am rămas în singurătate alături de cel căruia i-am dăruit brațele mele, un sărut, încredere, sprijin… am rămas un străin între alți străini…

Totul parcă încremenise, pentru o clipă, când mi-am ridicat ochii spre cer și am zâmbit… Sufletul și-a regăsit sălașul, dezmierdat în brațele Tale…

Ție, Doamne, doar ție îți aparțin! La tine găsesc plinătatea, siguranța și alinarea! Restul e doar amăgire

Îți mulțumesc!

Scriitori și edituri

Am rămas datoare cu o confesiune. Cum am ajuns medic, dacă mi-a plăcut matematica?
Am dat la medicină pentru că așa a vrut mama. De câte ori nu ați auzit această poveste? Fiind un copil bolnăvicios, mama s-a gândit că îmi va face un bine. Nu știu dacă mi-a făcut sau nu un bine, însă m-am îndrăgostit de meseria mea. Dar dacă aș lua-o de la capăt, drumul meu ar fi cu totul altul.

De data aceasta am scris din dorința de a mărturisi unele concluzii la care am ajuns în aceste zile după ce am citit discuțiile apărute despre autori, edituri, cititori, critici, etc. Autorii sunt supărați pe edituri, cititori pe unii și pe alții și invers, un adevărat amalgam. Noi, oamenii, suntem supărați pe cei din jur, suntem nemulțumiți de alții, dar principala problemă suntem chiar noi. Suntem nemulțumiți de ceea ce facem, de viața noastră, de noi înșine.
Să revin la oile mele. Am stat și am făcut o retrospectivă a ultimilor ani în care am ajuns și eu să public. Încă zâmbesc la amintirea unei discuții cu o fostă colaboratoare care mi se adresa la un moment dat cu titlu de scriitor consacrat și eu am contrazis-o. Nu știu dacă sunt scriitoare, nici măcar nu pot să spun că am talent pentru că, să fim serioși, nu am nici o tangență cu literatura, numai prin latura cititului! Și îmi place să citesc pentru că îmi place să învăț, să cunosc, mereu am fost o tocilară. Însă nu cred că cineva ar putea să spună despre mine că nu am imaginație! Oh, da! Încă prea multă! Nu-mi stă mintea nici când dorm și de multe ori mă doare! Motiv pentru care trebuie să scriu, altfel cred că mi-ar plesni creierul. În copilărie am fost talentată, și chiar aveam talent, premii la olimpade pentru pictură, am fost pasionată de geometria în spațiu. Mereu am avut prea multă imaginație, sper să o folosesc la ceva bun! Și uite așa a trebuit să scriu. Apoi au descoperit și alții secretul meu.

pexels-photo

Cum a decurs în cazul meu procesul de publicare? Simplu! Am trimis și eu manuscrisul primei mele cărți publicate în dreapta și în stânga, la 2-3 edituri, nu prea multe pentru că la unele am fost refuzată telefonic și nu am mai încercat. Și am așteptat, nu știu sigur cât, dar nu 2-3 zile, ci săptămâni. Între timp m-am interesat cum decurge treaba cu editurile și am decis să încerc pe cont propriu. Oricum era vorba de un hobby, o pasiune din care știam că nu voi face bani, și îmi era atât de dragă povestea, mie și celor care o cunoșteau, încât mi-am făcut un cadou. Am căutat colaboratori să corectăm lucrarea, am făcut coperta și am mers la o editură unde am plătit totul, tiraj de 100 de bucăți. Am fost încântată de ce a ieșit, și eu și cei cu care am lucrat la ea. Problema a apărut când după mai puțin de jumătate de an îmi pierdusem cadoul! Toți din jurul meu îl doreau și ei, iar eu nu mai aveam ce oferi, pe lângă supărarea personală că rămăsesem fără cărți! Mi-am împărțit jucăria favorită și am rămas fără ea! Am discutat cu soțul meu, ce ne facem?! Îmi vreau jucăria! Am pus bani la o parte și ne-am dus din nou la editură, să mai scoatem cărți. Apoi mi s-a cerut să mai scriu și altele. Nu am mai vrut să public. Am avut nevoie de foarte mult curaj să o mai fac. De ce? A scrie înseamnă a-ți deschide sufletul, cel puțin pentru mine.
Un poet local după ce mi-a citit primele două cărți mi-a spus unele păreri personale despre soarta unui scriitor. Mi-a spus că nu s-ar fi așteptat din partea unei femei tinere, părerea lui, să poată scrie proză de calitate, pentru că trebuie să dai dovadă de foarte multă maturitate să poți scrie (cam misogin, nu-i așa?), dar vă asigur că nu a fost răutăcios. Apoi mi-a spus că voi începe să scriu ce vor alții. De data aceasta m-am supărat și l-am contrazis. Și chiar și acum, după patru ani l-aș contrazice. Pentru că scriu din plăcere. Dar omul știe ce zice,e trecut prin viață și merită respect.
Am fost și eu supărată pe editurile care nu mi-au dat nici un răspuns. Dar pot să spun că m-am maturizat, am cerut păreri și am ascultat. Mi-am întrebat chiar și editorul cu care colaborez de ce aș fi refuzată dacă totuși, persoane calificate să o facă, mi-au spus că nu e o carte proastă. Totul se rezumă la bani, mi-au răspuns cu toții. Subiectul cărții nu e o afacere bună, dramele nu sunt citite. Celor care vă plac, mă număr printre voi, vă rog să nu mă contraziceți! Suntem în minoritate! Deci, nu contează calitatea, cu atât mai puțin dacă ai sau nu talent. Contează banul! Fiecare trăiește datorită banului, și nu este o critică, ci este realitatea. Așa că, voi, cei care sunteți la început, aveți răbdare, vărsați lacrimi să deveniți mai înțelepți.
Mă întrebam dacă mai sunt supărată pe edituri. Nu cred, cel puțin momentan nu. Cine știe ce zile nasoale voi avea și îmi va reveni supărarea pe toți și pe toate. De ce să fiu supărată pe edituri când nici măcar nu am mai trimis vreun manuscris? Nici măcar unul! De fiecare dată m-am gândit: acum îl trimit să văd ce răspuns voi avea. Apoi mi-a fost atât de greu să mă despart de acel copil rupt din sufletul meu, încât am spus: îl voi trimite pe următorul pe care nu-l voi iubi atât de mult. Pe acesta îl țin pentru mine. Dar dacă nu mi-ar face plăcere să scriu, nu aș face-o. Deci, încă mai scriu în primul rând pentru mine, apoi voi împărți darul cu cei care vor dori să îl cunoască.
Voi împărți și alte impresii pe viitor. Zilele acestea sunt nerăbdătoare să-mi văd următorul nou-născut ieșit din editură și să mă bucur de el – o nouă carte.

Pe curând…

Prima mea dragoste a fost matematica

mathematics-1044087_1920
Este greu să povestesc despre mine. Sunt puțin cam introvertită, mult prea sentimentală și greu de abordat; niciodată nu vei ghici ce îmi trece prin minte, dacă nu voi dori să îți mărturisesc…
M-am născut în Oradea, în anul 1980, 2 mai. Am absolvit Liceul Teoretic „Emanuil Gojdu”, profil informatică, fiind pasionată de matematică. Apoi am dat la Facultatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Oradea, iar în prezent sunt medic specialist de Pediatrie și profesez într-un orășel numit Ștei. Motivul pentru care am ajuns medic și nu profesor de matematică poate îl veți afla într-o altă mărturisire.
Pasiune pentru literatura școlară obligatorie? Nu am avut niciodată! Îmi plăcea gramatica, științele exacte, pictura… Primea mea poveste cu care am impresionat a fost în gimnaziu, la ora de franceză. Am primit notă maximă nu pentru că scrisesem corect, limbile străine nu erau punctul meu forte, ci pentru povestea impresionantă pe care o redasem și imaginația cu care mi-am uimit profesoara.
Am început să scriu în liceu, la 15 ani, la început poezii, apoi povești cu eroi ai copilăriei. Literatura școlară era un chin, motiv pentru care biblioteca județeană mi-a fost de mare ajutor, furnizându-mi romane SF care îmi satisfăceau imaginația.
Scriam în secret, scriam pentru mine, pentru sufletul meu. Nu îmi închipuiam că poveștile mele erau interesante sau meritau citite. Până când în anul 2013 la niște ore de engleză, pregătindu-mă ca mulți alți colegi de-ai mei să emigrez în țări străine, i-am povestit prietenei mele Alina Lazea o poveste: „O singură minune”. Și chiar dacă povesteam într-o engleză pocită și greu de înțeles pentru mine, prietena mea mă urmărea captivată, nevenindu-i să creadă că eu chiar am scris acel roman. M-a stresat o vreme să-i dau manuscrisul și la insistențele ei am publicat cartea care îmi este cea mai apropiată de suflet. Apoi cititorii m-au încurajat să mai scriu.
Și am ajuns în prezent, scriind în continuare, începând un roman, fără a ști cum se va încheia sau dacă vreodată va fi tipărit…

Doctoriţa îndrăgostită de lumea cavalerilor – interviu Veronica Bursaşiu – Bihoreanul

Doctoriţa îndrăgostită de lumea cavalerilor

© Medicul Alina Nadia Cosma, scriitor – Foto: Muzeul Beiuş

Scris de Veronica Bursaşiu (Bihoreanul 5 noiembrie 2015) – O emoționantă poveste de dragoste într-o societate cu reguli rigide a secolului XV. Romanul „Ducele de Castle – Fiica regelui”, semnat de medicul Alina Nadia Cosma a fost lansat la Muzeul din Beiuş.

 

25_n

JB – Un medic care scrie romane de dragoste! O adevărată surpriză?!…

-Alina Nadia Cosma. – Da. Există o explicaţie….Sunt născută în Oradea. Am terminat Liceul Teoretic „Emanuil Gojdu” Oradea, profil informatică. Eram pasionată de matematică, dar mama m-a dat la Medicină. Așa s-a născut pasiunea mea pentru Medicină. Am terminat Facultatea de Medicină Generală, Universitatea Oradea, sunt medic specialist Pediatrie. Sunt căsătorită și am un băiețel de 3 ani. Din 2012 lucrez la Spital Municipal Beius, unde si locuiesc o buna parte din timp. Profesoarele care ma ajuta la corectură sunt din Beiuș, iar acolo am gasit oameni care sa-mi fie alaturi, sa ma incurajeze. Pe viitor imi doresc sa lansez si in Oradea, dar inca nu am gasit portița și oamenii cu care să fac aceasta actiune.

JB – Cei care răsfoiesc cartea, observă că aveţi un condei bine format, un anume stil! Cred că cititorul poate constata cu uşurinţă că aveţi ceva de transmis.

A.N.C. -Am început să scriu în urmă cu 20 de ani, am scris inclusiv poezie, dar nu am fost încântată de cât puteam să transmit prin câteva versuri. Așa că am trecut la proză, pentru început am scris mai mult pentru copii, apoi roman de dragoste și roman psihologic. Niciodată nu am considerat că este ceva deosebit să scrii, chiar dacă cei apropiați mai citeau câte ceva din ceea ce scriam și erau încântați. Nu am publicat nimic, în școală eram bună la gramatică și nu la literatură. De ce nu literatură? Pentru că eram de multe ori dezamăgită de ceea ce citeam. Așa m-am pus să scriu ce îmi place mie. Am multe romane scrise, care probabil nu vor ajunge niciodată publicate. În urmă cu doi ani, discutând cu vecina mea dna prof. Alina Lazea, i-am povestit romanul „O singură minune”, de care a fost încântată. Ea m-a ambiționat să public acel roman pe motiv că are ceva deosebit de transmis. Am discutat cu soțul meu, care habar n-avea ce fac eu cu calculatorul; alții stau pe internet, eu scriu ore în șir, când am timp. Soțul meu m-a încurajat și m-a susținut să public. Am economisit bani, am mers la editură și am publicat-o. Lansarea a fost anul trecut în decembrie la Muzeul Municipiului Beiuș.

JB – Apoi aţi trecut într-un alt registru, într-o altă epocă.

A.N.C -Apoi cititorii mei mi-au cerut să mai scriu și în consecință să public. Citind cărțile mele veți vedea că am un stil aparte de a scrie, ușor de citit și plin de acțiune (dialogul). Imediat după ce am publicat „O singură minune” m-am pus să compun, doream un roman de dragoste, de epocă. Doream o acțiune care se petrecea într-o vreme a cavalerilor, a oamenilor cu adevărate valori morale.

JB – Şi aşa s-a născut cea mai recentă carte!

A.N.C. „-Ducele de Castle – Fiica regelui” este un roman de dragoste dintr-o serie care va urma, cu acțiunea plasată la începutul secolului al XV-lea, undeva într-un regat fictiv, regatul Lycaste, aflat în conflicte politice și lupte interne. Alexandru, comandantul gărzii regale, un om dedicat datoriei față de țară, fiind trimis de rege într-o misiune, găsește o fată întemnițată fără motiv de o familie de nobili. Fără să știe cine este fata hotărăște să o ia sub protecția sa. După puțin timp află că Miriam este sora regelui, iar gând regele ordonă asasinarea acesteia, Alexandru se hotărăște să fugă cu fata pentru a o salva. După o călătorie plină de peripeții și pericole, ajunși în regatul de origine ai părinților lui, Miriam ajunge sub protecția casei De Castle. Dar Alexandru nu plănuise să se îndrăgostească și sperase ca măcar ea să nu îl iubească. Miriam se dovedește a fi o ființă inocentă și sinceră, dar școlită, cu o gândire mult peste standardele sociale din acea epocă. Iar când soarta o obligă să-i ia locul fratelui său, produce o adevărată revoluție legislativă, intrând în conflict pe viață și pe moarte cu nobilii din clasa politică. Alexandru îi rămâne alături și o va proteja cu propria viață, la fel cum va face și ea când el va fi la un pas de moarte. Dar într-o societate cu anumite standarde o prințesă nu se poate căsători numai cu un bărbat de același rang social, iar Alexandru nu răspundea standardelor. Cine este acest duce de Castle și dacă Miriam și Alexandru vor supraviețui comploturilor politice și vor rămâne împreună, rămâne de văzut.

JB – De unde fascinaţia medicului pentru lumea cavalerilor?

A.N.C.– Cartea nu abundă în cavaleri. Acțiunea am plasat-o la inceputul secolului al XV-lea, înainte de descoperirea armelor de foc. Personajele nu doream să moara numai prin contact direct, am ales duelul cu spada. Doream de asemenea să scot in evidenta unele valori, de exemplu femeia era desconsiderata in acea epoca, nu ca nu ar fi si acum. Eroina mea trebuia sa treaca peste toate acele greutati. El trebuia sa fie un barbat adevarat, care trece peste prejudecati. Aveam nevoie de eroi care se ridica deasupra gandirii vremurilor. Ei, da, și pot sa spun ca am fost impresionata de ecranizarea „Omul cu masca de fier”, de curajul și devotamentul cavalerilor, chiar dacă al meu cavaler dă dovadă de un autocontrol și o autodisciplina uimitoare. Mai există așa ceva in ziua de azi.

JB.- Unde poate fi găsit romanul „Ducele de Castle – Fiica regelui” ?

A.N.C. – Romanul poate fi găsit în Oradea la Libraria Litera vis-a-vis cu Gara. În Beiuş va fi găsit, în curând, la Librăria Gabriela. Cine dorește poate comanda prin SC PETALE SCRISE SRLD, societatea soțului meu, scriindu-ne pe facebook sau e-mail carticim@yahoo.ro, inclusiv blogul personal https://alinacosma.wordpress.com/ . Sper sa am colaborare pe viitor cu librarie.net, poate chiar elefant.ro asa cum am cu „O singura minune”.