Vicontele Verenței Pierdute – Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu – recenzie

Lumina lui Trodheim cop

Lumina lui Trodheim este prima parte din seria Vicontele Verenței Pierdute.

Prima persoană care mi-a atras atenția asupra acestei cărți a fost editoarea care se arăta încântată de poveste. Așa am citit sinopsisul și mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea a ales ca acțiunea cărții să se desfășoare pe meleaguri valahe. Eram bucuroasă că încă un autor român alege meleagurile noastre, chiar dacă este un fantasy. Cartea este o ficțiune deosebită, în ea descoperind o lume extraordinară, creată cu măiestrie și o imaginație uimitoare.

Am citit că această carte este comparată cu Harry Potter. Sinceră să fiu, habar n-am, pentru că nu am citit și nici nu am vizionat ecranizarea acelei serii, motivul: nu mi-a plăcut (am văzut fragmente din filme, nu e genul meu). Dar despre volumul de față pot spune cu totul alt ceva…

Evul Mediu, Valahia Unită s-a clădit pe un trecut sângeros despre care nu aflăm mai nimic. Povestea începe furtunos, cu eliberarea din închisoarea Torun a unui criminal nebun, de care se temeau cu toții. Și cine îl eliberează? Tocmai Liliana Venin, marea campioană a SanteVel-ului, ajutată de echipa ei de șoc și Hildegard, dragonul de-foc.

Apoi povestea ne îndreaptă atenția asupra unui alt personaj: Iustinian Mojic. L-am îndrăgit de la început pe băiețelul cuminte și educat, de 10 anișori, crescut de unchiul său, Boromir, de când era în fașă. Facem cunoștință cu lumea umilă în care trăiește Iustinian, cu visele lui, atât coșmarurile care îi bântuie somnul, cât și dorința arzătoare a copilului să ajungă un zburător și să aibă propriul său dragon. La împlinirea vârstei de înscriere la o unitate Vel, Boromir îl anunță că va fi nevoit să plece într-o misiune, iar băiatul să-și urmeze visul. Îl instruiește și îl înarmează cu o hartă pentru a ajunge tocmai la cetatea SanteVel, cea mai renumită unitate Vel a regatului.

Drumul nu este ușor, dar Iustinian și Titirez, micuțul său cățeluș, reușesc să treacă peste obstacolele apărute pe drum și să ajungă la SanteVel, unde se împrietenește repede cu câțiva dintre elevi. Iustinian este un copil deosebit, cu bun simț și o inimă mare, dar trecutul lui este unul întunecat, la fel ca al renumitei zburătoare Liliana Venin pe care o admiră din prima clipă când o vede. Intrigi și mistere domnesc în interiorul cetății, iar Iustinian are un destin deosebit, despre care nu aflăm nimic în acest volum.

În această lectură avem parte de intrigi, aventuri, mistere, umor, și nimic nimic romance… poate în volumele următoare. Ne vom întâlni de asemenea cu o grămadă de personaje, multe de tot! N-am putut să rețin numai o mică parte dintre ele, dar nu m-am stresat prea mult, pentru că mi-am dat seama, cu cât înaintam în număr de pagini, apăreau alte personaje…

Lectura mi s-a părut destul de grea, nu citesc genul acesta de cărți, dedicate în mare măsură tinerilor, dar nu numai. Însă misterul poveștii m-a captivat și chiar dacă citeam doar câte un capitol pe zi, nu m-am dat bătută și nu îmi pare rău. Ultimele aproximativ 60 de pagini le-am citit cu sufletul la gură, fără să pot lua o pauză.

Sunt nerăbdătoare se aflu continuarea poveștii, să trăiesc alături de minunatul copil, Iustian și nu mai știu cum, pentru că numele lui adevărat nu cred că e Mojic.

Felicitări autoarei Laura Știrbu, care m-a uimit chiar și pentru profesia ei, creând o lume fantastică, creionată în amănunte, pentru mine uimitoare și excepțională, nemaicitind nimic asemănător înainte.

Cartea se găsește pe site-ul editurii Quantum Publisher.

Un gând despre &8222;Vicontele Verenței Pierdute – Lumina lui Trodheim de Laura Știrbu – recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.