Felinare stinse – de Cristina Oțel, recenzie

26829512_1733179516713607_718849137_o

Nu știu cu ce să încep! Sunt cam bulversată…

Pentru început aș încadra cartea ca roman psihologic pentru adolescenți.

Este o carte foarte lungă, și nu din cauza numărului de pagini. Am citit cărți mult mai lungi, dar la care nu-mi dădeam seama cum trec paginile. Aceasta în schimb? Cei care nu aveți răbdare, lăsați-o baltă de la început, vă va călca pe nervi!

Scrisul e bun, foarte bun, mici greșeli de tastatură de neluat în seamă. Scriitoarea se pricepe la mânuirea cuvântului. Chiar e tare la partea asta, mi-a plăcut foarte mult! Dar subiectul e mult prea trecut pentru vârsta mea. Chiar m-am simțit o babă! Criza hormonală a adolescentului neînțeles, să fim serioși, fiecare am avut-o, depinde de nivelul de IQ cât de profundă sau superficială am trăit-o. Am înțeles până la final că nu era o simplă criză a vârstei, oricum, putea fi luată și așa, fără cauzalitate. Comportamentul părinților Sorinei e total aberant, am avut impresia că erau niște oameni cu o problemă serioasă la cap. Iar motivația nu explică felul în care se comportau cu fata. Mai există chestii tehnice deplasate, răpirea copiilor și existența lor în clandestinitate, când există metode juridice să o faci? O iau pe arătură, nu e vorba despre asta în carte…

Mi-au plăcut foarte mult Sorina și Adrian, sunt niște copii adorabili, sensibili, inteligenți, care își croiesc drumul în viață cu foarte mult curaj, fără să-i aibă alături tocmai pe ei, părinții! Iar profesorii ăia chiar nici unul nu putea să fie mai răsărit? Am avut de multe ori impresia că sunt în zona crepusculară, și trebuie să recunosc că am practicat cititul în diagonală să ajung la ceva… primele 150 de pagini mi-au dat impresia că mai citesc o dată „Un veac de singurătate”.

Până la urmă am terminat cartea, cu nervii întinși din cauza idioțeniei părinților. Dacă erau personajele mele, nu mă răbdam să nu îi omor pe toți de insuficiență renală! Atât de mult suferă acei copii inocenți! Și Doamne, cât sunt de inocenți! Nimeni nu se străduie să le spună nici măcar la final că nu au nicio vină? Nu sunt adulții chiar atât de cretini! Sper! Scrisorile alea sunt bla-bla dacă tu toată viața ți-ai bătut joc de copilul pe care susții că îl iubești, că ți-ai da viața la schimb…

Îmi place coperta, la prima vedere nu mi-a spus nimic. După ce am terminat cartea mi-am spus că nimic nu se potrivea mai bine ca această imagine. Dar titlul nu-l înțeleg nici acum. Felinare stinse?! De ce nu aprinse? Până la urmă toată cartea am citit filozofia felinarelor aprinse.

Este o carte foarte bună pentru adolescenți, puțin cam sumbră, dar bună! Copii, citiți, aveți ce învăța din această carte!

Felicitări scriitoarei Cristina Oțel și mult succes în continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.