Scriitori și edituri

Am rămas datoare cu o confesiune. Cum am ajuns medic, dacă mi-a plăcut matematica?
Am dat la medicină pentru că așa a vrut mama. De câte ori nu ați auzit această poveste? Fiind un copil bolnăvicios, mama s-a gândit că îmi va face un bine. Nu știu dacă mi-a făcut sau nu un bine, însă m-am îndrăgostit de meseria mea. Dar dacă aș lua-o de la capăt, drumul meu ar fi cu totul altul.

De data aceasta am scris din dorința de a mărturisi unele concluzii la care am ajuns în aceste zile după ce am citit discuțiile apărute despre autori, edituri, cititori, critici, etc. Autorii sunt supărați pe edituri, cititori pe unii și pe alții și invers, un adevărat amalgam. Noi, oamenii, suntem supărați pe cei din jur, suntem nemulțumiți de alții, dar principala problemă suntem chiar noi. Suntem nemulțumiți de ceea ce facem, de viața noastră, de noi înșine.
Să revin la oile mele. Am stat și am făcut o retrospectivă a ultimilor ani în care am ajuns și eu să public. Încă zâmbesc la amintirea unei discuții cu o fostă colaboratoare care mi se adresa la un moment dat cu titlu de scriitor consacrat și eu am contrazis-o. Nu știu dacă sunt scriitoare, nici măcar nu pot să spun că am talent pentru că, să fim serioși, nu am nici o tangență cu literatura, numai prin latura cititului! Și îmi place să citesc pentru că îmi place să învăț, să cunosc, mereu am fost o tocilară. Însă nu cred că cineva ar putea să spună despre mine că nu am imaginație! Oh, da! Încă prea multă! Nu-mi stă mintea nici când dorm și de multe ori mă doare! Motiv pentru care trebuie să scriu, altfel cred că mi-ar plesni creierul. În copilărie am fost talentată, și chiar aveam talent, premii la olimpade pentru pictură, am fost pasionată de geometria în spațiu. Mereu am avut prea multă imaginație, sper să o folosesc la ceva bun! Și uite așa a trebuit să scriu. Apoi au descoperit și alții secretul meu.

pexels-photo

Cum a decurs în cazul meu procesul de publicare? Simplu! Am trimis și eu manuscrisul primei mele cărți publicate în dreapta și în stânga, la 2-3 edituri, nu prea multe pentru că la unele am fost refuzată telefonic și nu am mai încercat. Și am așteptat, nu știu sigur cât, dar nu 2-3 zile, ci săptămâni. Între timp m-am interesat cum decurge treaba cu editurile și am decis să încerc pe cont propriu. Oricum era vorba de un hobby, o pasiune din care știam că nu voi face bani, și îmi era atât de dragă povestea, mie și celor care o cunoșteau, încât mi-am făcut un cadou. Am căutat colaboratori să corectăm lucrarea, am făcut coperta și am mers la o editură unde am plătit totul, tiraj de 100 de bucăți. Am fost încântată de ce a ieșit, și eu și cei cu care am lucrat la ea. Problema a apărut când după mai puțin de jumătate de an îmi pierdusem cadoul! Toți din jurul meu îl doreau și ei, iar eu nu mai aveam ce oferi, pe lângă supărarea personală că rămăsesem fără cărți! Mi-am împărțit jucăria favorită și am rămas fără ea! Am discutat cu soțul meu, ce ne facem?! Îmi vreau jucăria! Am pus bani la o parte și ne-am dus din nou la editură, să mai scoatem cărți. Apoi mi s-a cerut să mai scriu și altele. Nu am mai vrut să public. Am avut nevoie de foarte mult curaj să o mai fac. De ce? A scrie înseamnă a-ți deschide sufletul, cel puțin pentru mine.
Un poet local după ce mi-a citit primele două cărți mi-a spus unele păreri personale despre soarta unui scriitor. Mi-a spus că nu s-ar fi așteptat din partea unei femei tinere, părerea lui, să poată scrie proză de calitate, pentru că trebuie să dai dovadă de foarte multă maturitate să poți scrie (cam misogin, nu-i așa?), dar vă asigur că nu a fost răutăcios. Apoi mi-a spus că voi începe să scriu ce vor alții. De data aceasta m-am supărat și l-am contrazis. Și chiar și acum, după patru ani l-aș contrazice. Pentru că scriu din plăcere. Dar omul știe ce zice,e trecut prin viață și merită respect.
Am fost și eu supărată pe editurile care nu mi-au dat nici un răspuns. Dar pot să spun că m-am maturizat, am cerut păreri și am ascultat. Mi-am întrebat chiar și editorul cu care colaborez de ce aș fi refuzată dacă totuși, persoane calificate să o facă, mi-au spus că nu e o carte proastă. Totul se rezumă la bani, mi-au răspuns cu toții. Subiectul cărții nu e o afacere bună, dramele nu sunt citite. Celor care vă plac, mă număr printre voi, vă rog să nu mă contraziceți! Suntem în minoritate! Deci, nu contează calitatea, cu atât mai puțin dacă ai sau nu talent. Contează banul! Fiecare trăiește datorită banului, și nu este o critică, ci este realitatea. Așa că, voi, cei care sunteți la început, aveți răbdare, vărsați lacrimi să deveniți mai înțelepți.
Mă întrebam dacă mai sunt supărată pe edituri. Nu cred, cel puțin momentan nu. Cine știe ce zile nasoale voi avea și îmi va reveni supărarea pe toți și pe toate. De ce să fiu supărată pe edituri când nici măcar nu am mai trimis vreun manuscris? Nici măcar unul! De fiecare dată m-am gândit: acum îl trimit să văd ce răspuns voi avea. Apoi mi-a fost atât de greu să mă despart de acel copil rupt din sufletul meu, încât am spus: îl voi trimite pe următorul pe care nu-l voi iubi atât de mult. Pe acesta îl țin pentru mine. Dar dacă nu mi-ar face plăcere să scriu, nu aș face-o. Deci, încă mai scriu în primul rând pentru mine, apoi voi împărți darul cu cei care vor dori să îl cunoască.
Voi împărți și alte impresii pe viitor. Zilele acestea sunt nerăbdătoare să-mi văd următorul nou-născut ieșit din editură și să mă bucur de el – o nouă carte.

Pe curând…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.